Sursă foto: Pagina de prezentare a filmului.
În weekendul în care Odiseea lui Nolan și-a făcut debutul în cinematografe, povestea unui alt erou și a călătoriei sale a fost prezentată la Cinema Victoria, Timișoara. Producția a făcut parte din cadrul secțiunii Ceau, Junior! a festivalului de film Ceau, Cinema!, ediția cu numărul 13. Proiecția a fost urmată de o sesiune de Q&A alături de regizorul Paul Negoescu și de directoarea de imagine Ana Drăghici. Potrivit declarației de la final, motivația regizorului de a realiza acest film este că, în grupul comun de prieteni, majoritatea sunt părinți, iar el a decis să facă un film pentru copii, dar care să-i placă și lui, ca adult.
Protagonistul filmului este Filip (Matei Donciu), un băiat de 10 ani din ruralul românesc profund. Acesta primește de la mama sa o sumă de bani pentru a merge la oraș să-și achiziționeze o pereche nouă de încălțăminte. Odată finalizată tranzacția, Filip observă că în cutie se află doi pantofi pentru piciorul drept. Vânzătorul îi mărturisește că o altă pereche identică fusese cumpărată în zilele precedente și că aceasta probabil conține pantofii pentru piciorul stâng. Și astfel se conturează aventura la care Filip va lua parte.
Structura narativă se aseamănă cu cea a unui basm și cu cea a unui joc video de tip fantasy. Eroul, Filip, este însărcinat cu un quest de către mama sa, Doina (Andreea Grămoșteanu). Cu o serie de instrucțiuni de respectat (să nu dea banii tatălui aiurit “dacă nu vrei să mergi desculț la școală”, să cumpere exact perechea asupra căreia au căzut de acord în prealabil), el trebuie să se întoarcă acasă teafăr până la începerea meciului de fotbal. În călătoria sa, acestuia i se alătură un însoțitor, sub forma unui cățel vagabond, cu rol de protector. La fel ca în gaming, pe parcurs apar tot felul de personaje care îl ghidează sau, dimpotrivă, încearcă să îl împiedice să-și îndeplinească misiunea. Și, nu în ultimul rând, descoperirea zonelor pe care Filip le parcurge poate fi comparată cu modul în care se deblochează hărțile într-un joc video, construindu-se astfel acest atlas al universului.
Părinții lui Filip sunt prezentați în antiteză. Doina întruchipează părintele responsabil, rațional și sever. Tatăl, Viorel (Marin Grigore), în schimb, este un exemplu de lene și de irresponsabilitate. Acesta ar trebui să-l însoțească pe băiat la oraș, însă decide să rămână la bere cu un vecin. Personajul, însă, trece drept simpatic pentru că se exprimă prin bancuri și ghicitori amuzante. Regizorul Paul Negoescu afirmă la Q&A că i-a acordat această caracteristică pentru a-l umaniza, lucru care i-a reușit cu succes.
Din punct de vedere al imaginii, se folosește o cromatică vie și vibrantă. Întreaga construcție vizuală abundă în culoare. Cadrele cu văile și pădurile, fructele și legumele expuse la piață, jocurile de fotbal și șotron, parcul de distracții și articolele vestimentare par a fi desprinse dintr-o carte de colorat. În cazul lui Filip, mai multe elemente cu care intră în contact au diverse nuanțe de albastru, de la tricou și geacă la traistă, plapumă și până la husa telefonului. Din perspectivă simbolică, albastrul poate ilustra, pe de o parte, inocența, tinerețea și optimismul, iar pe de altă parte, izolarea și singurătatea. Toate aceste trăsături îl caracterizează pe protagonist de-a lungul aventurii sale. Mai mult decât atât, lumina expusă în film este utilizată și ca artificiu de reprezentare a pericolului. Drumurile luminate de soare îi oferă lui Filip siguranță, în timp ce poteca întunecată din pădure prevestește primejdia. Becurile cu lumină caldă din bâlci sau din sate și focul aprins în timpul nopții contrabalansează incertitudinea întunericului. De asemenea, se folosesc cadre largi, majoritar statice, în momentele în care se captează deplasarea lui Filip și pentru a marca spațiul în care se desfășoară acțiunea. Cadrele de prim-plan sunt utilizate, în principal, pentru a urmări expresiile faciale ale lui Filip (bucuria de pe carusel, frica din pădure).
Pe aceeași paralelă a universului fantasy, miza principală este reprezentată de dorința de a ajunge la destinație, fără ca un eventual eșec să fie luat în considerare: “Mama mi-a zis să nu mă întorc fără pantofi”. Filip, exponentul binelui, își propune să nu dezamăgească și să încheie cu succes misiunea primită. O motivație în plus vine și de la iubirea pe care i-o poartă fratelui: “Dacă vine Andu-n țară, nu-o să pot să joc fotbal cu el, că n-am pantofii”. Concomitent, se poate deschide și o discuție legitimă despre abandonarea misiunii și retragerea, până când pierderile nu devin prea mari.
Ca discurs despre societatea românească, filmul pictează o imagine încă dură a realității rurale. Sunt prezentate sate izolate, dominate de sărăcie. Achiziționarea unei perechi de pantofi devine un eveniment în sine, iar încălțămintea va fi folosită atât la școală, cât și la fotbal. Copilul din sat, cu tatăl plecat la muncă în străinătate, este privit ca fiind cel mai înstărit. Potrivit organizației “Salvați copiii”, starea materială a copiilor din mediul rural este una critică, “peste 41% dintre aceștia fiind expuși riscului de sărăcie și de excluziune socială”. Astfel, producția lui Paul Negoescu acționează și ca instrument de conștientizare a acestui fenomen social.
În cele din urmă, Atlasul Universului, sub această atmosferă cvasi-mistică, își propune să facă un sondaj. Prin interacțiunile lui Filip cu restul personajelor se plasează o oglindă în fața acestora care urmărește să afle predispoziția umană de a oferi ajutor unui străin. Mai mult decât atât, prin această bunătate pe care o manifestă, Filip este răsplătit. În periplul său, el leagă noi prietenii, primește sfaturi prețioase și, poate cel mai important, obține speranță în momentele de deznădejde. Sub acest aspect, filmul poate fi o lecție despre bunătate și despre cum poate fi aceasta descoperită.
Leave a Reply